19 noiembrie 2016

de ce sunt împotriva concubinajului

De la bun început țin să amintesc cititorilor care poposesc aici pe blog că nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi vreodată pro concubinaj. Întâi de toate sunt creștină, deci implicit sunt conștientă că ideea concubinajului - sau căsătoria de probă, nelegitimă - este un fapt respins de Biserica Creștină (!), deoarece reprezintă un păcat grav înaintea lui Dumnezeu. Cine nu știe acest lucru n-are decât să citescă din Biblie 1 Tesaloniceni 4:3-4 (Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste) și Evrei 13:4 (Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari).

Bineînțeles că există mai multe motive la mijloc pentru care sunt împotriva locuitului împreună fără acte și unul dintre ele ar fi lipsa de seriozitate din partea celor implicați. Este o atitudine care denotă absența oricărei stime (mai ales pentru parteneră) pentru că această decizie se bazează întotdeauna mai mult pe latura intimă decât pe oficierea relației. Este o diferență indubitabilă între statutul de soție și rangul de metresă!
Acest lucru afectează cel mai rău demnitatea femeilor. Poate că ele se vor simți importante fiindcă au ocazia să le spele lor ciorapii și lenjeria inimă (chiar și) fără un act oficial, dar în ochii tuturor vor avea o imagine de fete ușuratice care au cedat de disperare mult prea repede - sunt ca un fel de vase slabe de care ei vor profita fără să se sinchisească măcar să le ofere numele lor. Mi se pare ceva atât de grav, încât nu aș accepta niciodată să fiu pusă într-o situație similară pentru că m-aș simți tratată cu o imensă lipsă de respect de către partenetul meu! Mai ales că nu aș fi deloc măgulită să mă înfățișez în fața familiei mele cu un asemenea statut de... saltea.
-Știi, mami, el mă iubește, dar nu vrea să ne căsătorim. Evită să facă pasul cel mare, așa că până își face curaj voi accepta să locuiesc cu el.
Serios? Cum vine asta? :)) E ca faza aia când îți place să conduci o mașină, dar nu vrei să îți asumi oficial răspunderea și nu vrei să treci de probele examinatorii pentru a intra în posesia carnetului de conducere. Cu alte cuvinte, profiți de ceva fără să ai drepturi legale!

Stiu că este în vogă concubinajul și că este un lucru pe care majoritatea cuplurilor îl practică fără nicio rușine, dar asta nu înseamnă neapărat că este o virtute. Pentru că nu e! Dimpotrivă, este doar o iluzie de familie care creează o falsă libertate și tot ce poate reprezenta pentru ceilalți este o implicare fără obligații. Atât. 
Din punctul meu de vedere dacă nu te căsătorești cu cineva, dar totuși locuiești cu persoana respectivă, e clar că eviți să îți asumi responsabilitatea și vrei cumva să beneficiezi pe nedrept ce tot ceea ce îți oferă căsătoria. Așadar, îți poți rezerva oricând posibilitatea de a nu lupta pentru ceea ce este al tău. Și de aici poți să sari lejer peste stadiul în care dai totul în relație ca să te duci în fața dulapului să-ți faci bagajele și să pleci. Simplu, nu-i așa?

Să nu mă înțeleagă cineva greșit. Nu sunt genul de femeie disperată care imediat vede un potențial soț în fiecare iubit pe care îl are. Din nefericire au existat și alții până la Tibi care au încercat să mă convingă să trec pe numele lor de familie, dar eu numai la soțul meu am simțit ceea ce nu am simțit la ceilalți: să îmi doresc să fac acest pas mare! La doar 22 de ani am fost cerută în căsătorie, dar am refuzat categoric. Prin urmare se pot spune muuulte lucruri despre mine, dar că m-am grăbit să mă mărit cu cineva în niciun caz! Iar la Tibi recunosc că deși nu m-am așteptat să mă ceară de căsătorie (aveam alte planuri în minte), eu întotdeauna am iubit ideea măritișului pentru că eu cred cu tărie că instituția căsătoriei a fost înființată cu un scop. Dovadă că ea există de mii de ani în istoria lumii și este cea mai importantă pentru fiecare partener, deoarece ea certifică faptul că aparții în mod oficial și-n fața tuturor de persoana pe care o iubești! 

Eu am crezut mereu în acest lucru și am știut că atunci când voi găsi persoana cu care vreau să îmi petrec restul vieții, mă voi căsători cu ea direct, evitând posibilitatea jenantă de a locui poate ani de zile cu persoana respectivă fără a mă căsători vreodată cu ea... Așa este normal și așa cred că ar trebui să funcționeze lucrurile pentru toată lumea: să găsești persoana cu care vrei să îți petreci restul vieții și să alegi să te căsătorești cu ea... pentru că doar așa îți asumi responsabilitatea și oferi respectul celui de lângă tine.

Niciun comentariu: