23 septembrie 2016

criticilor mei

Nu știu cum sunt alții, dar eu sunt destul de selectivă în ceea ce privește persoanele alături de care mă înconjor. Asta s-a văzut în diferitele situații de-a lungul celor 27 de ani pe care îi dețin. Ofer multe șanse multora și la rândul meu mă străduiesc să fac lucrurile cât se poate de corect, dar când sunt călcată pe coada-mi de scorpioancă situația se schimbă radical. Și e bai.
Nu îmi bat capul cu bârfele (cam toata viața am fost bârfită fără rost), însă recent am aflat întâmplător de niște comentarii deplasate în ceea ce mă privește. Și pentru că zumzetele de prost gust implică credința mea și bărbatul care îmi este soț, mă văd nevoită să răspund la post-restant. A se înțelege de la sine că nu ofer la schimb aceeași monedă unor gâsculițe care se vor a fi bărbați, și mai grav decât atât, așa ziși "prieteni". Pentru că nu pot să mă cobor la acest nivel de subcultură. Și nici de gândire...

Am să explic totuși în termeni politicoși de ce pentru mine totul este simplu: eu știu că dacă ești prieten cu adevărat cu cineva îi respecți intimitatea, îi respecți alegerea făcută și, mai ales, îi respecți căsnicia. Din fericire pentru mine am știut să-mi aleg prietenele pe sprânceană și dacă se întreabă cineva vreodată cine sunt prietenele mele cele mai bune, răspunsul este următorul: mama și sora mea. Deci nu, nu puteam să-mi duc mama într-un club în care să-i danseze stripperii în poală și cu siguranță nu mi-aș fi proptit sora în fața barului - asta ca să lămuresc odată pentru totdeauna tragedia în 4 acte "de ce nu am avut o petrecere a burlăcițelor și de ce soțul meu nu a avut una".
Consider că această modă în care toți ne facem praf înainte de nuntă pentru că ne chefuim ca boii, este ceva ce se situează cu mult sub dezvoltarea mea intelectuală. În consecință am intrat curată înaintea lui Dumnezeu în biserică și în prezent, guess what, nu am nicio discuție cu soțul meu pe tema "deci-te-ai-dus-în-club-cu prietenii-tăi-și-v-ați-făcut-mangă-în-stil-hollywoodian" (marca oamenilor ratați). Eu cu prietenele mele am fost la teatre, biblioteci și ceainării, era culmea la 25 de ani să-mi schimb stilul de viață doar pentru că așa vor unii :))

Soțul meu este total diferit de cei care încearcă cu disperare să se agațe de el și e jenant pentru cineva să-și tot bage la înaintare ultimii ași din mânecă ca să mai funcționeze lipiciul deja expirat. Și-mi permit să spun asta pentru că niciodată nu aș fi luat de bărbat o marionetă sau un alcoolic și, mai grav decât atât, un afemeiat. Nu, eu am luat de soț un catolic cuminte, liniștit care între timp a devenit de aceeași religie cu mine și... cam asta este toată povestea. Să-mi fie cu iertare, dar nu vreau să facă nimeni infarct din această pricină :))
Nu știu de unde atâta deranj în dreptul unora din cauza felului în care ne consolidăm noi căsnicia. Eu nu comentez de alții, pe mine nu mă înteresează să urmăresc ce se întâmplă în viețile altora. Nu văd de ce la doi ani de la nunta mea, ieșind din cercuri mizere, încă sunt motiv de discuții între găsculițe. Eu zic să-și dea toată lumea jos fustele și să îmbrace pantalonii bărbătești, asta dacă tot pretindem la un statut masculin...

Și ca s-o spun și p-aia dreaptă, eu nu m-am măritat ca să fiu măritată. Nu m-am grăbit deloc să fac pasul cel mare, nu am strâns pe nimeni cu ușa să mă ceară în căsătorie (dovadă stă și inelul celălalt de logodnă din dulap pe care l-am refuzat). Mi se pare penibil să-ți dai cu părerea că eu m-am măritat ca să fac copii. Ei bine, surpriză, au trecut 2 ani de la nuntă și eu nu am niciun copil. Nu am încercat o clipă să rămân însărcinată și probabil nici nu voi face asta în următorii 4-5 ani. Ce atâta grabă? Și care-i grija unora că nu am făcut, citez, găleata de copii până acum?
Nu i-am pus poalele în cap soțului meu ca să mă treacă pe numele lui (numele meu de domnișoară are destula istorie în spate) și nici "nu m-am măritat cu el ca să-l pocăiesc" - închei citatul. Slavă Domnului că și-a dat singur seama că ar fi nedrept să rămână într-o religie pe care i-au ales-o părinții la naștere... Tibi și-a ales singur religia la vârsta maturității așa cum și-a ales și nevasta. Și e dreptul lui să-și dorească să mă plimbe prin toată Europa, nu să (tot) stea la vatra focului din copilărie... Este dreptul nostru să decidem cu ce persoane dorim să fim prieteni și noi, spre deosebire de alții, ne asumăm ceea ce alegem.
Trăim într-o casă unde nu se consumă alcool nici măcar la nivel de glumă, suntem creștini, îl avem pe Dumnezeu în viața noastră, avem prieteni buni care ne susțin spiritual și avem lângă noi oameni dragi nouă care ne respectă căsnicia, hotărârile luate și timpul nostru liber.

Da, sunt educată, motiv pentru care nu am provocat niciun scandal, nu am dat peste nas nimănui și nici nu am dat directive unor persoane care nu fac parte din viața mea. Îmi cunosc bunul simț, îmi știu statutul și-mi permit să fiu tranșantă: nu mă poți obliga să te primesc în viața mea dacă stardardele tale morale nu corespund cu standardele mele morale. Mai simplu de atât nici nu se poate!

Gata, a trecut vremea jelitului și sfătuiesc pe toată lumea să-și ridice nasul din batistă, să dea odată drumul la ce e de dat drumul și să-și trăiască viața cel puțin așa cum o facem noi: responsabil și creștinesc.
În rest numai de bine, zic, și luați aminte: