5 aprilie 2017

scrisoare unei lămâi

Draga mea,

cred că este foarte dificil pentru tine să realizezi încă o dată că nu toată lumea trebuie să se învârtă în jurul tău. Că nu tu ești centrul Universului, că n-ai inventat tu roata de la bicicletă sau vreo coadă de cireașă. Ești în picioare când citești aceste lucruri? Ia loc, te rog, pe un scaun, respiră adânc și fii tare, pentru că ceea ce îți voi spune în continuare va fi un șoc pentru tine: nu vreau să te dezamăgesc, dar sunt altele mult mai bune decât tine, mai înțelepte, mai frumoase și mai educate. Nu e ca și cum tu ai reprezenta vreodată educația desăvârșită, dar revenind la subiect: chiar te înțeleg. Știu că nu ți-e ușor să joci teatru în fiecare zi, să te vaiți cu dibăcie în stânga și-n dreapta și să țeși intrigi la nesfârșit. Pe vremuri babele țeseau pânze de in, cânepă sau bumbac. În prezent tu țeși bârfe și minciuni, dar hei, fiecare trebuie să aibă o ocupație pe acest Pământ, nu?...

Am spus-o de atâtea ori și o repet: de felul tău ești o persoană grijulie. Adică extrem, extrem de grijulie. Te interesează prea mult viața mea și nu mai văd scopul, sincer. Ți-am spus ce cred despre crizele tale de personalitate, te-am pus la punct atunci când ai depășit intenționat măsura, te-am ignorat o grămadă de vreme și totuși insiști să faci parte din viața mea. De ce? Eu sunt făcută din alt aluat. Nu sunt supusă deloc și mie nu-mi place să stau cu capul plecat în fața nimănui, cu atât mai puțin în fața Majestății Voastre. Singura dată când voi avea privirea în jos va fi doar ca să-mi admir pantofii... Înțelegi tu oare acest lucru, draga mea?

Ai să spui: "Bine, bine, tu ești mică. Nu ai experiența mea de viață. Ce știi tu?" Hm. Nu știu cum s-o spun pe aia dreaptă, dar de când am luat contact cu "experiența ta", nu-mi mai doresc nimic de la viață. Pe bune. Și tot pe bune e că nu toate ne naștem proaste, așa cum crezi tu. Și nu toate murim deștepte, așa cum speri. Și diferența între noi două este că eu nu am nevoie de bătăile nimănui din palme atunci când îmi duc singură lingura la gură. Tu ai nevoie de asta și probabil că acest lucru reflectă o traumă cauzată de vreo ignorare a celor dragi din jurul tău - în copilărie, evident. Că de când ai crescut, nu i-ai mai lăsat pe ceilalți să respire... Nu vreau să intrăm în domeniul psihologic, că aici, din nefericire, ar fi prea multe de scris și nu avem timp. Nici una, nici alta. Tu că trebuie să bârfești și eu că trebuie să mă tot mir de inepțiile tale.

Voiam doar să subliniez cu grijă că niciodată nu o îți permit să-mi dictezi ce să fac (așa că ia-ți gândul de pe acum), ce să spun, cum să mă port, cum să reacționez, cu cine să-mi petrec concediile, cât de des să mă duc la biserică și la care, pe care prieteni să invit la cafea sau, mai grav, de câte ori trebuie să-ți calc pragul ușii. Crede-mă, am fost acolo și am văzut cu proprii-mi ochi ce înseamnă să ai o casă întoarsă pe dos doar fiindcă vorbești cu orele neîntreruptă la telefon (nu se datorează serviciului, nu, nu. Toate lucrăm, toate venim obosite de la muncă acasă, toate suntem fără chef de curățenie, dar nu toate suntem neglijente de pică casa pe noi de la atâta dezordine). Deși recunosc că acest lucru m-a luat prin surprindere, fiindcă noi, femeile, ne-am născut cu o atenție distributivă extraordinară, așa că nu trebuie să îți fie foarte greu să minți în același timp în care faci și curat. Însă bănuiesc că e mult mai comod să dai un telefon de fix 7 ore, să tragi leneșă din țigare și să duci pofticioasă paharul la gură, decât să te ridici de pe scaun și să te apuci să speli vase.

Dar destul despre lucrurile mici. Hai să vorbim despre cele mari. Despre sănătatea ta. Mă preocupă doar cea reală, bineînțeles, nu aia șubredă-falsă cu care îți place să ridici cortine și să smulgi aplauze. Trebuie să fie obositor pentru tine să tot încerci să sapi la gropi. Lasă-le-ncolo, draga mea, dă-le pace, nu le mai săpa. Că știi că până la urmă tot tu pici în ele...

Scumpo, fii demnă. Fii diplomată. Nu mai fi penibilă, tu nu ești de gașca nimănui și nici indispensabilă. Lasă certurile de țațaleancă, crizele cu care ne-ai obișnuit și avalanșa de amenințări cea din fiecare zi și retrage-te atunci când este cazul, ai picat destul în ridicol... La vârsta ta ar fi trebuit să îți cunoști deja limita și bunul simț. Nu-l ai nici pe pe ultimul? Nu-i nimic, încercăm să facem rost de unul - asta pentru că mă deranjează enorm oamenii lipsiți de delicațete. Cum ești tu. Băgăcioasă și maniacă într-ale controlului. Crede-mă, nu-ți face bine la psihic să te tot lovești de partea în care alții știu să trăiască ȘI FĂRĂ TINE. Pare îngrozitor, nedrept, dar se întâmplă! Există oameni care știu să-și aleagă singuri și fără să-ți ceară ție voie un partener de viață, un concediu, o escapadă pe undeva, prieteni sau chiar  invitații la anumite evenimente pe care le vor (sau nu) onora. Nu e musai să reacționeze toți cum vrei tu, nu e obligatoriu să trecem toți cu brio de Prea Înalta Dumneavoastră Analiză. Adică mie nu-mi place să stau cu nasul băgată în fundul nimănui (să-mi fie cu iertare pentru expresie) și știu că asta ar trebui să fac dacă ți-aș intra iarăși în grații. Nu vreau. Mi-e teamă că m-ai putea plăcea din nou. Pentru că mie îmi place distanța. Îmi place independența. Îmi place să-mi organizez singură viața și să-mi iau pe propria răspundere deciziile din ea. Nu am nevoie de un mic Adolf la ureche care să-mi dicteze cu care prietenă să vorbesc sau nu la telefon, unde să mă duc cu iubitul în vacanțe sau pe cine trebuie să car după mine remorcă de ocazii deosebite. A existat un Adolf odată pe lumea asta și cu toții îi știm sfârșitul... Până și biata Ceaușeasca s-a dus. Las-o în amarul ei, nu ne este dor de un alt cult al personalității.

Am 28 de ani și propria-mi familie. Am prietenii pe care mi i-am ales singură, fără să-ți cer ție voie, am făcut alegeri fără să fiu îngrijorată măcar că o să te deranjeze și am mers în locuri în care nu a fost nevoie să pui tu degetul pe hartă. Pentru că nu-mi pasă de părerea ta. Pentru viața mea nu este sub comanda ta, așa cum ești obișnuită să te porți cu cei apropiați ție. Tu faci adevărate obsesii pentru cei care tac înaintea ta și îți ascultă orbește ordinele. Câte vreme suntem de acord cu cerințele tale totul e bine. Când îndrăznim s-o luăm pe calea noastră se dezlânțuie Jihadul. Că vezi, Doamne, sfărâmăm relații pe care tu le-ai consolidat, că băgăm vrajbă între apropiații tăi, că suntem diabolici și vrem să te îndepărtăm din peisaj, că bla bla bla și tra la la. Câte și mai câte scenarii din astea nu ai mai încropit tu la toată lumea!...

Draga mea, lămâia mea, noi, ăștialalți chiar gândim singuri, nu avem nevoie de sfatul tău, nu așteptăm după îndrumarea ta și cu siguranță nu ne planificam viața în funcție de doleanțele tale. E ok, crede-mă: cu cât înțelegi mai repede că nu ești dorită nicicum în viețile noastre, cu atât o să fie mai simplu pentru tine. Găsește-ți alți oameni pe care să îi toci la cap cu pretențiile tale. Varsă-ți furia asupra oamenilor de nivelul tău, care te înțeleg cel mai bine atunci când ai apucături de mahala. Încolăcește-ți tentaculele pe alte căsnicii, relații, persoane și dă-ne spațiul de care avem atâta nevoie. Nu vrem să te simți respinsă, nu vrem să te simți aruncată la gunoi și despărțită de unii dintre noi, dar vrem ce e mai bine pentru tine: să stai în colțul tău, la locul tău. Nu avem nevoie de tine și dacă vreodată am avea, mai bine ne-am da cu cărămida în cap decât să-ți lingem ție pantofii.

Stai calmă și vezi-ți de treabă. De treaba ta, nu de a mea. Că și eu pot să fiu lămâie stoarsă. Oh, da, și tu știi bine lucrul ăsta, fiindcă nu de puține ori ai plâns de nervi când te-am pus lejer la zidul de distanță. Nu vreau să-ți mai provoc sentimente de inferioritate, nu vreau să-ți creez și alte complexe, înțelege-mă: tu ai avut viața ta, la timpul tău, pe vremea ta. Ți-ai trăit-o așa cum ai vrut tu și crede-mă că nimeni de pe pământul ăsta nu te invidiază pentru ce ai realizat în ea. Cel mai bine ar fi să conștientizezi că eu, că noi, nu suntem ca restul: nu agreăm poziția de cap plecat cu veșnica căciulă în mână, nu executăm comenzi, nu legăm șireturile nimănui și cu siguranță nu ne dorim să pupăm icoana Sfinției Voastre.

Cu drag, o altă lămâie

2 comentarii:

bebe spunea...

esti fenomenala!! respect pentru tot ce scri aici! respect pentru inteligenta ta! ai o putere fantastica in tine si stiu ca meriti tot ce e mai bun in viata asta. bravo!!

Andra Grozav spunea...

Mersi.